Teama de a zbura ori preţul prea ridicat al biletelor de avion, o cantitate prea mare de bagaje sau schimbarea incomodă a numeroase mijloace de transport reprezintă tot atâtea motive pentru a alege să mergi în România cu maşina personală. La graniţele ţării de origine însă, te aşteaptă monstrul. E dur, mare şi rău. Un nemilos. Îţi pune nervii şi viaţa la încercare. Îţi pompează adrenalină în vene până la un nivel dureros şi aproape schizofrenic. Te transformă pe tine însuţi într-un balaur scandalagiu cu ochii ieşiţi din orbite şi cu piciorul paralizat pe frână. Povestea se poate numi, fără teama de a greși, coșmarul întoarcerii acasă.
Toţi cei care vin în România dau piept cu monstrul șoselelor proaste și lente într-o încrâncenare surdă, de mai bine de 7-8 de ani, fără ca nimeni să-i ajute. Acest monstru este cancerul care mănâncă anual miliardele de euro pe care România le-ar putea obţine de pe urma turismului. El este cronofagul care se hrăneşte de-a valma cu benzină, neuroni, vieţi de oameni şi de animale, dar şi cu nesimţirea celor care ar trebui să-l ucidă. Însă tot ceea ce provoacă poate primi titlul „Coşmarul rutier numit România”. De la finele anului trecut, coșmarul s-a mai diminuat, prin inaugurarea unor porțiuni noi de autostradă pe drumul Nădlac-București. Însă România va mai avea de așteptat mulți ani până când se va putea merge pe autostradă de la București la Budapesta.
Update: Porțiuni noi de autostradă pe drumul Nădlac – București
Lungul drum (în timp, nu și în kilometri) de la Nădlac la București s-a mai scurtat în ultimele luni cu aproape o oră, după punerea în folosință a câtorva segmente noi de autostradă.
Astfel, traversarea Aradului (cu numeroasele pasajele de cale ferată) și porțiunea lentă Arad – Deva pot fi evitate, apelând la traseul Arad – Timișoara – Lugoj – Deva, pe care există două segmente de autostradă (de la intrarea în Arad până după Timișoara, respectiv Lugoj – Făget).
De asemenea, de la Deva până la ieșirea din Sibiu sunt în funcțiune trei segmente de autostradă (plus centura Sibiului). Lipsește din acest traseu doar un segment de câteva zeci de kilometri de drum rapid.
Astfel, călătorii au scăpat de obositoarea trecere prin Sebeș, dar și de puzderia de localități prin care se circula în ritm de melc. La rândul lor, localnicii din Sebeș s-au bucurat că au scăpat de invazia celor 45.000 de mașini care le tranzitau zilnic orașul, dispariția traficului infernal fiind salutată printr-un foc de artificii și un mega-spectacol organizate de autoritățile sebeșene.
Totodată, lipsește în continuare mult promisa autostradă Nădlac – Arad (blocată de falimente și arestări). Cel mai optimist termen de finalizare a acesteia este sfârșitul lui 2014.
Autostrada de la Sibiu la Pitești este în continuare blocată, de o interminabilă fază de discuții. Despre porțiunile de autostradă Sibiu-Râmnicu Vâlcea și Râmnicu Vâlcea Pitești nici un oficial român nu spune nimic.
"Visul german" al românilor nu este de a emigra în Germania, ci de a avea şi ei o autostradă precum a nemţilor
Strania aventură (situația din 2011-2012)
Pentru cei care n-au mai fost de mult timp în ţară, o asemenea călătorie reprezintă o radiografie rece a evoluţiei patriei noastre de origine. Pentru cei ai căror parteneri de viaţă n-au pus niciodată piciorul în România, o asemenea călătorie poate fi una dintre cele mai stranii aventuri.
Infrastructura rutieră, substanţial mai bună decât în urmă cu un deceniu, dar departe de cea cu care românii din Germania s-au obişnuit în patria de adopţie, apariţia timidă a unor unităţi de cazare şi a unor restaurante de calitate, la care se adaugă creşterea năucitoare a numărului de maşini reprezintă partea luminoasă a noului peisaj rutier românesc.
De cealaltă parte însă, agresivitatea aproape patologică a celor mai mulţi dintre şoferii români, unele lucrări de infrastructură a căror logică o înţelegem cu greu, toaletele murdare şi sărăcia afişată ca un blazon de zeci de comunităţi pe care le străbaţi reprezintă reversul trist al evoluţiei României.
O alegere dificilă: Cehia, Austria sau fosta Iugoslavie?
Drumul din Germania către România nu ne lasă prea multe opţiuni. Fie că alegem, în cazul celor care plecăm din nordul Germaniei sau din partea estică a acesteia, traseul prin Dresda, Praga, Brno, Bratislava, fie că alegem traseul prin Viena, ambele rute converg către celebra centură a Budapestei, M0.
Pentru cei care se îndreaptă spre sudul României, există şi o altă variantă de drum, prin care ocolesc Ungaria. Astfel, din Austria pot merge spre Slovenia şi Croaţia. După ce trec de Croaţia, taie o porţiune din Serbia, urmând să pătrundă în România fie pe la Moraviţa, fie pe la Porţile de Fier. Această variantă de drum prezintă, dincolo de avantajul unei porţiuni mai lungi de mers pe autostradă, două impedimente majore: 1. taxele de drum mari de pe teritoriul fostelor republici iugoslave (vignetă în Slovenia, taxă pe suta de kilometri în Croaţia şi Serbia) şi 2. traversarea mai multor puncte de frontieră între ţări non UE-UE (Croaţia-Slovenia, Serbia-România), fiecare presupunând timpi lungi de aşteptare şi, uneori, controale făcute ca în vremurile de demult, cu golirea maşinii de toate obiectele, desfacerea roţii de rezervă şi a altor accesorii auto.
Cel puţin vameşii români de la graniţa cu Serbia sunt vestiţi pentru excesul de zel manifestat, de regulă, faţă de cei care nu sunt de prin partea locului. La rândul lor, croaţii vă pot taxa vamal usturător, conform legii lor, pentru prezenţa în maşină a unor bunuri care depăşesc valoarea de 500 de kuna, adică în jur de 70 de euro.
Când alegem traseul, să nu uităm însă nici faptul că drumul prin Cehia şi Slovacia are câteva dezavantaje. Calea de rulare de pe autostrăzile ceheşti are o calitate deplorabilă, ba chiar este mai proastă decât puţinele bucăţi de autostradă pe care le are România! De asemenea, chiar înainte de Praga lipseşte o porţiune de autostradă, şoferii fiind nevoiţi să parcurgă un drum naţional extrem de lent, aglomerat chiar şi în zilele de week-end.
În cele din urmă, fie că alegem variantele Praga sau Viena, tot la unguri ajungem. Autostrada care leagă Viena de Budapesta (extrem de aglomerată vara; pe lângă TIR-uri, camioane şi români care se întorc din Spania şi Italia, ea este frecventată şi de numeroşi austrieci care merg să-şi petreacă vacanţa în staţiunile de lângă lacul Balaton) ocoleşte capitala maghiară pe centura M0. Această centură este un soi de autostradă în construcţie şi extindere veşnică, cu restricţii de viteză la 80 de kilometri pe oră şi, la rândul ei, foarte aglomerată. Pe M0 se produc frecvent accidente şi blocaje iar această şosea este populată de o mulţime de radare fixe şi de echipaje de poliţie maghiară gata să încaseze banii de la contravenienţi.
Nu are rost să vă gândiţi la o scurtătură pentru a evita M0 şi a ieşi spre Szeged utilizând drumurile naţionale, întrucât calitatea acestora poate fi uneori destul de proastă şi veţi fi nevoiţi să mergeţi cu viteză foarte redusă.
Rămâneţi câteva zeci de kilometri pe M0, timp în care urmăriţi cu atenţie ieşirea spre Szeged. Odată înscrişi pe această rută, traseul este mult mai gol iar calitatea drumului – mult mai bună. Drumul, populat mai ales de TIR-uri care se îndreaptă către România sau către ţările UE din sud, Bulgaria şi Grecia, nu dă nimănui bătăi de cap.
Noutăţi: Centura Mo începe să fie din ce în ce mai comodă, după ce anumite porţiuni au fost modernizate şi extinse la 3 benzi pe sens, iar viteza s-a ridicat în porţiunile reabilitate de la 80 la 100 km/h. Constructorii angajaţi de statul maghiar lucrează non-stop, inclusiv duminica, astfel încât există bune premise ca toate problemele ridicate de acest drum să dispară în curând.
Benzină proastă la unguri
Dacă aveţi de gând să faceţi un popas pe teritoriul Ungariei (ţară pe care o puteţi străbate respectând regimul de viteză în 4-5 ore), evitaţi să faceţi plinul cu combustibil la o benzinărie de aici, calitatea acestuia fiind mai proastă decât în Austria sau România, iar preţul – mai mare.
Înainte de a intra în Ungaria nu trebuie să uitaţi să vă cumpăraţi vigneta necesară, cel mai indicat loc fiind biroul administraţiei maghiare de autostrăzi de la Nickelsdorf. Achiziţia vignetei maghiare de la benzinării sau de la alte chioşcuri este de obicei suprataxată cu câţiva euro.
Atenţie! Vigneta maghiară s-a scumpit la 12 euro, pentru o săptămână.
Spre deosebire de vigneta austriacă (care se lipeşte de parbriz şi costă 7,8 euro pentru 10 zile), vigneta ungurească este exclusiv electronică. La cumpărarea ei trebuie să indicaţi numărul autoturismului şi să vedeţi dacă acesta a fost scris corect pe chitanţă. În cazul alegerii traseului prin Cehia şi Slovacia sunt necesare, de asemenea, vignete care se lipesc pe parbriz.
Când vă apropiaţi de Szeged, începeţi să vă uitaţi după indicatorul către Nădlac – Arad – România, întrucât autostrada pe care vă aflaţi merge la Belgrad.
Trebuie să ştiţi că autorităţile maghiare au reuşit să finalizeze, în luna aprilie a acestui an, porţiunea de autostradă între Szeged şi localitatea Mako, contribuind astfel nu numai la ameliorarea stării de sănătate a populaţiei din oraşul Szeged (nevoită să respire gaze de eşapament timp de zeci de ani), ci şi la reducerea cu cel puţin 30 de minute a drumului către România.
Ca urmare, înainte de Szeged vă înscrieţi pe porţiunea de autostradă M43 şi veţi avea câteva zeci de kilometri de autostradă nouă, impecabilă, pe care veţi fi aproape singuri. Autostrada se va termina însă repede, într-un sens giratoriu, după localitatea Mako, vestită ca loc de popas pentru cei care merg spre România.
Astfel, la Mako există numeroase pensiuni curate şi cu preţuri acceptabile care oferă cazare şoferilor obosiţi şi vânătorilor germani de dropii şi prepeliţe. Pensiunile au porţi înalte iar în curţile lor puteţi lăsa maşina securizată peste noapte. Până în urmă cu un an, erau vestite şi restaurantele din Mako, unde se puteau mânca excelente preparate ungureşti tradiţionale, la preţuri imbatabile. Preţurile acestor restaurante însă au crescut astfel încât, dacă nu vă este somn prea tare, nu aveţi de ce să regretaţi că săriţi peste Mako.
După mai puţin de 20 de kilometri, veţi ajunge la Naghilac, unde se află punctul de frontieră. Treceţi de el şi sunteţi în Nădlac, de unde trebuie să achiziţionaţi rovigneta.
ATENŢIE: LA ARAD VĂ PAŞTE O URIAŞĂ CAPCANĂ!
Înainte de intrarea în Arad, veţi ajunge la un măreţ sens giratoriu, care indică Bucureştiul ca fiind la dreapta, la o distanţă de circa 600 de kilometri de locul unde vă aflaţi. Nu vă bucuraţi şi n-o apucaţi vitejeşte pe acest drum, care este marcat şi cu indicatorul de autostradă, pentru că veţi fi silit să vă întoarceţi înapoi pe la prima ieşire!
NU EXISTĂ NICIO AUTOSTRADĂ PÂNĂ LA BUCUREŞTI! Totul este o cumplită bătaie de joc a autorităţilor, la adresa românilor şi a străinilor care îndrăznesc să se aventureze prin aceste locuri neomeneşti, subdezvoltate şi ancorate în preistoria civilizaţiei. Bucata de autostradă ajunge numai până la Timişoara, iar Bucureştiul, destinaţia nefinalizată, nu este tăiat cu un X, aşa cum se întâmplă întoate ţările.
Dacă v-aţi păcălit şi aţi apucat-o pe iluzoriul drum către Bucureşti, treceţi de meandrele Mureşului Mort de pe noul drum şi ieşiţi urmărind indicatorul Aeroportul Arad-Centru. De acolo, faceţi o întoarcere şi intraţi pe celălalt sens al peticului de autostradă, revenind la giratoriul unde aţi fost indus în eroare. Acolo, urmaţi sensul de Arad şi, dacă sunteţi mai temperamental, înjuraţi autorităţile. Oricum, chiar dacă ar înjura milioane de români, nu aude nimeni şi nu se rezolvă nimic.
Maimuţe în trafic, drumuri prea leneşe: începe aventura
Pentru cei care n-au mai ajuns demult pe căi rutiere în România, de-aici începe aventura. În primul rând, nu faceţi greşeala să credeţi că puteţi parcurge în 5-6 ore cei 600 de kilometri care vă sunt indicaţi până la Bucureşti. Veţi face cel puţin dublu!
După mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, niciun ministru al Transportului şi niciun Guvern nu a tratat cu seriozitate problema construcţiei unei autostrăzi Bucureşti-Arad, în ciuda isterizării populaţiei şi agenţilor economici obligaţi să utilizeze această rută de transport (coridorul IV pan-european).
„Mai lungă-mi pare calea acum, la-ntors acasă/Aş vrea să zbor, dar lipsa autostrăzii nu mă lasă”, Extras din Jelania şoferului european către miniştrii români ai Transporturilor
În al doilea rând, de-acum puteţi să uitaţi modul corect în care aplicaţi în Germania prevederile Codului rutier. Cu toate că şi în România funcţionează practic acelaşi Cod (legislaţia rutieră a fost pe deplin armonizată cu cea europeană), aici fiecare are o viziune proprie asupra aplicării sale.
De pildă, trebuie să ştiţi că în România depăşirea vitezei legale cu mai puţin de 10 km/h nu este sancţionată prin lege. Dacă mergeţi cu 59,9 km/h într-o porţiune unde viteza este de 50 km/h, niciun poliţist rutier nu poate să vă aplice vreo sancţiune.
Trebuie, de asemenea, să cunoaşteţi faptul că pe drumurile publice din ţară circulaţia se bazează pe principiul „lasă că nu mă loveşte ăsta, pentru că nu vrea să-şi strice maşina”. În consecinţă, dacă vă aflaţi la un semafor pe banda de mers înainte şi în stânga dumneavoastră, pe banda de stânga, se află cineva, de regulă acel cineva nu va merge în stânga, luând direcţia lui, ci va porni cu maximă detaşare înainte, luându-se la întrecere cu dumneavoastră, tăindu-vă faţa, claxonând cu furie şi chiar înjurându-vă pentru cele nefăcute.
O modalitate similară de acţiune este aplicată şi în cazul virajului la dreapta. Să nu vă mire dacă indivizi intempestivi, aflaţi pe benzile a doua sau a treia, vor face dreapta brusc, fără a se asigura prea mult şi fără remuşcări.
Depăşirile pe linie continuă sau chiar pe linie dublă continuă, în condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare) sunt şi ele sport naţional în România, intrând în obişnuinţa dementă a locului. Nu vă gândiţi însă că românii fac depăşiri cu Dacii vechi şi că viaţa dumneavoastră, cel care merge regulamentar pe contrasens cu o maşină bună şi fiabilă, nu poate fi pusă în pericol la o ciocnire – fie ea şi frontală – cu nişte kilograme de tablă ruginită. Nu, românii au acum maşini solide, germane, care pot prinde peste 200 de km/h şi cu care se pot sinucide fără eşec şi/sau pot ucide pe oricine le stă în cale! Nu vă miraţi nici de faptul că un individ îşi mână bolidul, duba, microbuzul sau autocarul în duble depăşiri sau în depăşiri complicate ale unor coloane întregi de TIR-uri, pentru ca odată instalat în fruntea coloanei de autovehicule să facă dreapta şi să intre în prima benzinărie. Se distrează şi el!
Ca străin, poţi avea şi surpriza să fiţi înjurat în trafic pentru respectarea întocmai a limitei de viteză sau pentru că opriţi la culoarea galben spre roşu a semaforului, şi nu „forţaţi trecerea”. Totodată, dacă drumul pe care mergeţi are o singură bandă pe sens, dar aceasta este mai lărguţă, depăşind 4 metri, să nu fiţi surprins dacă lângă dumneavoastră se insinuează cineva, împingându-vă în acostamentul drumului (probabil atitudinea izvorâşte din credinţa că drumul cu pricina are două benzi).
Giratoriile: ne-nvârtim şi ne ciocnim
Giratoriile, destul de frecvente în România, sunt din nou locuri unde trebuie să deschideţi bine ochii şi să nu uitaţi că prevederile legislaţiei rutiere referitoare la acestea au fost schimbate abia în 2006.
Drept urmare, destui şoferi habar nu au ce să facă şi cum să facă pentru a trece giratoriul. În general, în giratoriile cu câte două benzi nu trebuie să vă mire dacă veţi întâlni automobile care intră vijelios pe banda întâi, taie giratoriul pe unde pot şi ies la fel de vijelios de pe banda a doua, fără să se asigure că pe acolo mai sunteţi şi dumneavoastră şi fără să dea vreun semnal.
Ajuns în România, veţi avea parte de încă o surpriză. De fapt, ce să mai vorbim?! Surprizele de tot felul se vor ţine lanţ. Veţi vedea un număr foarte mare de maşini cu numere de Bulgaria. Nu trebuie să vă gândiţi că vecinii ne-au invadat, pompând în turismul autohton milioane de euro, aşa cum investesc românii în turismul lor.
Aceste maşini aparţin românilor, dar au fost înmatriculate în Bulgaria pentru a evita taxele de primă înmatriculare percepute de statul român şi controalele tehnice severe (majoritatea sunt autoturisme la mâna a treia sau a patra, cu probleme tehnice serioase). Deci, atenţie! Dacă sunteţi lovit de o astfel de maşină, veţi avea probleme mari atunci când vă veţi repara autoturismul cu asigurarea respectivului.
Nu trebuie să uitaţi nici faptul că poliţia română sancţionează, de regulă, doar depăşirile flagrante ale vitezei, celelalte încălcări ale Codului Rutier fiind tratate cu maximă lejeritate. De cealaltă parte, trebuie să ştiţi că şoferii români, stresaţi de drumurile proaste şi supăraţi pe viaţă, şi-au pierdut de mai multă vreme obiceiul de a semnala celorlalţi participanţi la trafic prezenţa unui radar, acest lucru fiind făcut însă de şoferii de TIR sau de alţi şoferi străini.
Semn de circulaţie unic în lume: „Atenţie, beţivi”
Drumul Nădlac-Arad este unul destul de liniştit, dacă sunteţi atent la manevrele „maimuţelor vitezomane”, care intră încolonate în depăşiri riscante. Trebuie să păstraţi distanţe mai mari decât de obicei faţă de vehiculul din faţă, pentru ca respectivii să aibă unde intra dacă pe contrasens apare TIR-ul.
Pe acest traseu veţi traversa oraşul arădean Pecica, renumit nu doar pentru pâinea gustoasă, ci şi prin inventarea indicatorului rutier „Atenţie beţivi!”. Trebuie deci să vă aşteptaţi în orice moment, fie dimineaţă, prânz sau seară la un pieton sau la un biciclist nesigur pe picioarele/roţile sale, care poate cădea sub roţile maşinii dumneavoastră.
Şi în Arad, odată ajuns pe vestita sa centură, vă întâmpină câteva giratorii, o circulaţie absolut haotică, TIR-uri multe, câini vagabonzi, ciori flămânde şi croncănitoare, negustori de goblenuri, ţepuşe şi tablouri şi marele obstacol: trei treceri de nivel cu calea ferată. Dacă aveţi nenorocul să treacă taman atunci personalul local (care merge şerpuitor, coborând pe rând barierele tuturor celor trei treceri de nivel), în acest peisaj se vor consuma cam 90 de minute din viaţa dumneavoastră.
După ce aţi scăpat din Arad (atenţie, semnul de Deva este pus cam câş şi mulţi intră în curtea unui hipermarket, în loc să rămână pe drumul european), vă aşteaptă traseul sinuos spre Deva, cu câte o bandă pe sens, încărcată de autocamioane şi TIR-uri lente.
Centura Devei este, la rândul ei, într-o permanentă reconstrucţie, cu câte o bandă pe sens, cu multă zgură, gropi şi pietricele care vă nenorocesc maşina. După Deva, dacă aveţi treabă în sudul României, puteţi încerca drumul prin Petroşani. Atenţie însă! Acesta este accidentat şi într-o stare absolut deplorabilă.
Dacă veţi ţine însă drumul către Sibiu, veţi traversa Orăştie, după care va urma „marea piatră de încercare” a răbdării şoferului: Sebeşul. Ajuns în Sebeş, veţi sta de obicei în ambuteiaje îngrozitoare, timp în care vă veţi întreba ce genă are populaţia locală (pe sub geamurile căreia trec zilnic mii de TIR-uri şi maşini), de n-a murit până acum în masă, de cancer.
Chiar dacă reflectaţi la una sau la alta, păstraţi-vă vigilenţa de şofer. Fiţi atenţi că, deşi vă aflaţi pe un drum european, vă veţi pierde prioritatea în faţa drumului naţional care vine de la Alba Iulia, iar cunoscătorii locului ştiu şmecheria şi vă taxează, fie prin înjurături, fie prin gesturi obscene.
După ce aţi scăpat de Sebeş, puteţi răsufla cât de cât uşurat. Aveţi dreptul la cel mai bun ciolan cu fasole din România, la popasul din Miercurea Sibiului. Nu faceţi însă greşeala să dormiţi peste noapte la motelul apărut lângă restaurant, decât dacă primiţi o cameră care nu dă spre stradă. Deşi este impecabil de curat (respectă schema motelurilor Etap) şi ieftin (dubla costă 20 de euro), dacă aveţi camera la stradă nu veţi putea pune geană pe geană toată noaptea, iar cafeaua oferită gratuit de recepţioneră nu vă va ajuta. Puteţi să mâncaţi aşadar la Miercurea şi să vă cazaţi la Sălişte, unde există numeroase pensiuni decente, cam la acelaşi preţ.
Unde este Bucureştiul?
Înainte de Sibiu, veţi vedea un mare giratoriu şi două indicatoare rutiere contradictorii. Ambele spun că Bucureştiul este şi înainte, şi la stânga. Aveţi încredere în noi şi faceţi la stânga, pentru că peste vreo 5 kilometri veţi intra pe noua centură a Sibiului, cu profil de autostradă, pe care veţi economisi vreo 30 de minute.
Ignoraţi indicatorul de pe centură care vă dă iluzia că până în Capitală aţi mai avea vreo 2 ore, dat fiind că mai sunt 200 şi ceva de kilometri. Este doar o iluzie, drumul durează mult mai mult şi este greu.
După ce veţi ieşi de pe centură, urmează Iadul din Rai. Valea Oltului, cu peisajele ei desprinse din cărţile de geografie a reuşit să devină una dintre cele mai antipatizate regiuni pentru şoferi. Coloanele kilometrice de maşini merg ca nişte şerpi obosiţi pe munte iar radarele fixe ale Poliţiei Rutiere sunt instalate taman în punctele în care poţi depăşi, destructurând şarpele.
Când ajungeţi în localitatea Lazaret, nu vă lăsaţi atras în cursă de maşinile cu numere de Anglia sau de Olanda în jurul cărora se agită persoane care vor să vă ceară ajutorul. Dacă sunteţi curios şi opriţi veţi afla, într-o engleză poticnită, că respectivii sunt străini, au rămas fără bani de benzină, şi că vor să vă dea ceasul lor de aur, în schimbul unor bani. Este treaba dumneavoastră dacă acceptaţi sau nu trocul.
Despre ceea ce vi se poate întâmpla pe Valea Oltului sau în minunata Capitală Bucureşti vă vom spune într-un alt articol, deoarece retrăirea coşmarului rutier, chiar şi până în acest punct al traseului, ne-a înghiţit energia.
N.R. Când ne referim la “maimuţele din trafic”, să nu înţelegeţi că este vorba de domnişoare tinere, blonde şi începătoare ale şofatului, ci imaginaţi-vă nişte indivizi asexuaţi, violenţi, plini de tupeu şi care iau decizii iraţionale. Nu greşiţi dacă-i consideraţi pe toţi din prima drept un “potenţial pericol” şi dacă sunteţi foarte atent la manevrele lor în trafic.